Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Vima Mică

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vima Mică, comuna Vima Mică, județul Maramureș, foto: mai 2009.
Absida altarului
Portalul intrării
Biserica (nord-vest)
Împrejurimile, cu biserica de zid greco-catolică „Sfântul Ioan Botezătorul”, construită în 1902

Biserica de lemn din Vima Mică, comuna Vima Mică, județul Maramureș datează din secolul XVII[1]. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: MM-II-m-A-04795.

Istoric și trăsături

Biserica de lemn „Sfinții Arhangheli” din Vima Mică a fost construită, probabil, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, având în vedere unele particularități arhitecturale. Conform inscripției, în anul 1854 acoperișul bisericii a fost „șindrilit”. Biserica este structurată astfel: pronaos, naos și altar poligonal. Turnul-clopotniță are coiful tronconic și este terminat cu o cruce cu trei brațe și semilună. Portalul de la intrare este decorat cu torsadă, la intersectarea căreia se află multiplicată crucea Ierusalimului.

Decorul din interior are valoare de unicat. Pe ancadramentul ușii de intrare în pronaos, se află reprezentarea Pomului Vieții, iar ușa este decorată în stil aparte. Pictura a fost refăcută în anul 1902, de zugravul Ioan Coste. În pronaos, pe peretele estic, se află scena, singulară în zonă, „Visul și Scara lui Iacov”. Naosul este decorat pe peretele vestic cu scene din Patimi, pe cel sudic cu „Iisus silit să ducă crucea” și „Coborârea de pe cruce”, iar pe cel nordic cu „Cina cea de taină”. Pe boltă apar scenele „Înălțarea la cer a profetului Ilie”, Evangheliștii și „Sfânta Troiță”.

Iconostasul îl prezintă, în registre distincte, pe Iisus între apostoli și pe Iisus răstignit înconjurat de prooroci. Ușile împărătești sunt pictate cu „Buna Vestire” și evangheliștii, în medalioane.

Note

  1. ^ Lăcașuri de cult din România

Bibliografie

Studii regionale
  • Șainelic, Sabin (). „Arhitectura bisericilor de lemn din Țara Chioarului”. Marmația. II: 279–317. 
  • Tarnavschi, Bogdana (). „Biserici de lemn din Țara Lăpușului și din Țara Chioarului”. Monumente Istorice și de artă religioasă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului: 131–158, Cluj. 
  • Man, Grigore (). Biserici de lemn din Maramureș. Baia Mare. rezumat. 

Vezi și

Legături externe

  • Biserica de lemn Sfinții Arhangheli din Vima Mică
  • Monumente istorice din România Fișă și localizare de monument

Galerie de imagini


v  d  m
Biserici de lemn din județul Maramureș
Maramureș

Bârsana  · Berbești  · Borșa din Jos  · Botiza  · Breb  · Budești Josani  · Budești Susani  · Călinești Căeni  · Călinești Susani  · Cornești  · Crăciunești  · Cuhea  · Desești  · Dragomirești  · Ferești  · Glod  · Hărnicești  · Hoteni  · Ieud Deal  · Ieud Șes  · Mănăstirea  · Moisei Mănăstirea  · Moisei Susani  · Nănești  · Oncești  · Poienile de sub Munte  · Poienile Izei  · Repedea  · Rona de Jos  · Rozavlea  · Ruscova-Oblaz  · Sat Șugătag  · Săliștea de Sus Buleni  · Săliștea de Sus Nistorești  · Sârbi Josani  · Sârbi Susani  · Slătioara  · Strâmtura  · Șieu  · Valea Stejarului  · Văleni

Biserica de lemn din Şurdeşti
Lăpuș

Boiereni I  · Boiereni II  · Cărpiniș  · Costeni I  · Costeni II  · Cufoaia  · Cupșeni I  · Cupșeni II  · Dealu Mare  · Dobricul Lăpușului I  · Dobricul Lăpușului II  · Drăghia  · Dumbrava  · Fântânele  · Inău  · Izvoarele I  · Izvoarele II  · Larga  · Lăpuș  · Libotin I  · Libotin II  · Peteritea  · Poiana Botizii  · Răzoare I  · Răzoare II  · Rogoz I  · Rogoz II  · Stoiceni  · Ungureni

Chioar

Aspra  · Berchez  · Buteasa  · Chechiș  · Codru Butesii  · Colțirea  · Coruia  · Culcea  · Dealu Corbului  · Frâncenii Boiului  · Groape  · Întrerâuri  · Jugǎstreni  · Lăschia  · Plopiș  · Posta I  · Posta II  · Remecioara  · Remetea Chioarului  · Săcălășeni  · Stejera  · Șișești  · Șurdești I  · Șurdești II  · Vad  · Valea Chioarului  · Vălenii Șomcutei  · Vărai  · Vima Mică

Codru

Arduzel  · Bicaz  · Buzești  · Orțâța  · Săliște  · Someș-Uileac I  · Someș-Uileac II  · Ulmeni