Creștinarea popoarelor germanice

Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă.
Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Un manuscris german din Evul Mediu.

Popoarele germanice au suferit un proces de creștinare ce a început în timpul Antichității târzi și s-a încheiat în timpul Evului Mediu.

Istorie

Goții

În secolul al III-lea, goții, un popor germanic, au migrat de pe țărmurile Mării Baltice în estul și sud-estul Europei. Odată cu migrația lor ei au intrat în război cu Imperiul Roman creștin. În timpul războaielor cu romanii, goții au capturat mulți creștini pe care i-au ucis .

În anul 341, preotul arian Ulfila a adus creștinismul printre goți, devenind primul episcop arian al goților. În anul 348, unul dintre regii goților a început să-i persecute pe goții convertiți la creștinism. Între anii 348-383 , Ulfila a tradus Biblia în limba goților, cea ce a dus la convertirea totală a goților la arianism.

Curând, sub influența goților și alte popoare germanice cum ar fi vandalii, burgunzii și longobarzii au acceptat arianismul. Între secolele VI-VII, toate aceste popoare menționate au renunțat la arianism și s-au convertit la romano-catolicism.

Francii și alemanii

În secolul al-III-lea, francii au migrat în Galia (Franța de azi), iar în anul 498 sub regele Clovis au adoptat creștinismul. Francii au devenit protectorii Bisericii Romane și s-au angajat în lupta împotriva ereticilor arieni și a păgânilor.

Alemanii și ceilalți germanici din Europa Centrală au adoptat creștinismul între secolele VII-VIII, în urma eforturilor Sfântului Bonifaciu și a cuceririlor lui Carol cel Mare, împăratul francilor.

Anglo-Saxonii

Creștinarea anglo-saxonilor a început în anul 597, odată cu venirea Sfântului Augustin în Anglia. Creștinismul a fost acceptat de regii și nobilii anglo-saxoni, apoi de populația ce s-a supus conduceri. Mulți preoți și călugări creștini au venit din Roma și au construit multe biserici și mănăstiri.

În anul 686, Iutish, conducătorul ultimului regat anglo-saxon păgân, a fost ucis într-o luptă. Astfel, creștinismul a devenit religia oficială a Angliei.

Scandinavii

Articol principal: Creștinarea Scandinaviei.

Popoarele scandinave au fost ultimele popoare germanice rămase încă neconvertite la creștinism. Numeroși misionari germani au sosit de-a lungul timpului în Europa de Nord pentru a îi converti pe scandinavi. Cu toate acestea, deoarece scandinavii nu au acceptat de bună voie creștinismul, acesta a fost impus cu forța. În cele din urmă, abia între secolele XI-XII popoarele scandinave au devenit în totalitate creștine.


v  d  m
Istoria Creștinismului
Secolele: I • II • III • IV • V • VI • VII • VIII • IX • X • XI • XII • XIII • XIV • XV • XVI • XVII • XVIII • XIX • XX • XXI


Ere: Timpurie • Romană • Medievală • Modernă

Isus și Era Apostolică
Fundalul · Misiunea · Vestea Bună · Crucificarea & Învierea · Duhul Sfânt · Evanghelii · Fapte · Cei 12 · Pavel · Fapte 15
Charles de Steuben's Bataille de Poitiers en Octobre 732 depicts a triumphant Charles Martel (mounted) facing ‘Abdul Rahman Al Ghafiqi (right) at the Battle of Tours.
Perioada Ante-Niceană
Divizarea Iudaismului • Iustin Martirul • Ignațiu de Antiohia • Persecuție • Părinții • Ireneu • Marcionism • Canonul • Tertulian • Montanism • Origene
Istoria târzie a creștinismului antic
Creștinismul răsăritean
Ortodoxia greacă · Ortodoxia Orientală · Coptă · Nestorianism · Siria · Armenia · Etiopia · Ioan Gură de Aur · Iconoclasmul bizantin · Căderea · Imperiul Otoman · Rusia · America · secolul al 20-lea
Istoria creștinismului în Evul Mediu
Pelagianism • Grigore I • Celtic • Bulgaria · German • Scandinavia • Regatul Poloniei • Rusia Kieveană • Regatul Ungariei • Învestitură • Anselm • Abelard • Bernard de Clairvaux • Marea Schismă · Cruciade • Inchiziția • Scolastică • Sfântul Dominic • Sfântul Francisc • Bonaventura • Aquino • Wycliffe • Exilul de la Avignon • Schisma apuseană • Jan Hus • Conciliarismul • Biserica Bosniacă
Reforma Protestantă

Protestantismul • Erasmus • Cinci formulări • Euharistia • Calvinism v. Arminianism • Arminianismul • Dort • Războaie

Luteranism • Martin Luther • 95 de teze • Dieta de la Worms • Melanchthon • Ortodoxia • Euharistia • Cartea doctrinei

Reformată • Zwingli • Calvin • Istoria calvinismului • Scoția • Knox • LALEA • Dort • Westminster

Anglicanism • Linia Timpului • Henric al VIII-lea • Cranmer • Reglementări • 39 Articole • Rugăciuni obștești • Puritanii • Războiul Civil

Anabaptism • Reforma radicală • Grebel • Frații Elvețieni • Müntzer • Sinoda Martirilor • Menno Simons • Smyth
Catolicismul
Dezvoltarea prioritară · Papalitatea · Cronologie · Lateran IV · Trento · Contrareforma · Thomas Morus · Leon X · Guadalupe · Iezuiții · Jansenismul · Xavier · Desființarea Mănăstirilor · Războaie · Tereza · Vatican I & II · Modernismul
Creștinismul modern
și Renașterea Spirituală
Denominațiuni Engleze · Baptiștii · Congregaționalismul · Marea Redeșteptare · Metodismul · Millerismul · Pietismul · Neo- & Vechiul Luteranism · Mișcarea de Restaurare · Martorii lui Iehova · Mormonismul · Adventismul de Ziua a Șaptea
Creștinismul în Era Industrială
Întâlnirea cu corturi · Mișcarea Sfântă · Biserici Catolice Independente · A doua Mare Redeșteptare · A treia Mare Redeșteptare
După Primul Război Mondial
Redeșteptarea din Azusa · Ecumenism · Evanghelicanismul · Mișcarea Isus · Linia Esențială Creștină · Penticostalism · Carismaticii · Teologia eliberării · Creștinismul de Dreapta
Cronologie • Linia Timpului de Misionare • Martiri • Teologia • Ortodoxia Estică • Ortodoxia Orientală • Protestantism • Catolicism